De 1 MAI ~ când a Murit Tataie

1971, a murit tataie. Sau poate 1972. Cine mai ştie ? Ce importanţă mai are ? A murit la 9 ani după soţie. Pe mamare o chema Maria. Eu aveam aproape 8 ani. Când m-am întors de la şcoală, după prima mea zi de ŞCOALĂ, deja nu mai era. Ştiu că se îmbolnăvise "repede", iar doctorul i-a spus să nu mănânce. Eu AM OMORAT-O ! Intr-o zi, înainte să merg la şcoală, m-a rugat să-i dau O FELIE DE PÂINE CU UNT. I-am spus că NU-I dau, fiindcă n-are voie. Mi-a spus că Dumnezeu O IARTĂ ! Nu ştiam ce vrea să-mi spună, dar auzisem de Dumnezeu ... şi i-am pregătit, plângând, CEA MAI FRUMOASĂ FELIE DE PAINE CU UNT DIN VIAŢA MEA ! Mi-a mulţumit, şi mi-a spus să n-o uit şi că eu sunt un băiat bun. O iubeam. Mai mult ca pe tataie. Şi mămica ne iubea, pentru că mai aveam o soră, pe Adi. Iar Adi o necăjea pe mamare, pentru că îl iubea mai mult pe tataie. Nu ştiu ce făcea tataie, dar mamare ne aducea mereu bănuţi de ciocolată înveliţi în POLEIALĂ GALBENĂ. Erau de aur, bănuţi de aur. Imi plăcea să-i desfac, se desfăceau uşor, repede. Dar eu nu mă grăbeam, îi desfăceam uşooor, ca să NU STRIC relieful de pe capacele de poleială. Într-o seară m-a dus la film. Eram aşa de vesel ... că am intrat, neatent, într-un stâlp de lemn cu bec. Primul meu film văzut înafara CASEI. Nu am înţeles ce vorbeau, mai târziu, muult mai târziu, mi-am dat seama că văzusem un film "indian". NU mi-a placut că un nene, bogat, îşi bătea joc de o fată, o bătea, el fiind călare pe un cal, sau pe o cămila, nu mai ştiu. Ştiu că am luat-o pe Adi, ne-am suit în patul nostru şi i-am spus să ne rugăm la Dumnezeu pentru mamare, ca s-o învie. Începusem să mă rog, eram în genunchi în pat, dar a intrat tataie în cameră, iar mie mi s-a făcut ruşine ŞI M-AM OPRIT. Eram uimit, pentru că plângea. Şi NU înţelegeam de ce NU SE ROAGĂ LA Dumnezeu, ca s-o învie, dacă o iubeşte. Şi m-am supărat pe el, ŞI nu m-am mai rugat la Dumnezeu pentru mamare, dacă tataie n-o mai vroia. Când au dus-o la cimitir, eu eram în curte ... şi am plâns, pentru că nu m-au luat şi pe mine. Era în sicriu. L-au pus într-o maşină neagră, urâtă. Şi pe sub maşină a trecut o pisică neagră. Cineva a spus că nu-i de bine, că se transformă în strigoi. Altcineva a spus că sunt prostii. Eu nu cred în prostii. Dar, multă vreme, mi-a fost teamă de pisicile negre. Şi de Baubau, pe care o dată l-am văzut ... şi mi-a fost tare frică. Era întuneric şi vroiam să merg la baie. Pe hol am simţit că mai era cineva ... care s-a mişcat. Am ţipat şi am fugit la lumină. A venit unchiul Titi să mă liniştească şi mi-a zis că el a fost. Dar nu l-am crezut. Ştiam că zice aşa ca să mă liniştească, fiindcă l-am văzut pe Baubau. Şi când au plecat cu mamare, eu am ieşit să mă joc cu ZMEUL făcut de tataie. Tataie ştia să facă tot felul de zmee. Ne-a zis că ne iubeşte, şi, de atunci am uitat-o pe mamare. Când m-am făcut mare, mi-am adus aminte de toţi: şi de tanti Anicuţa, pe care o iubeam amândoi. Şi eu şi Adi. Ne spunea poveşti tot timpul. Ne era dor de ea şi o rugam pe mămica să o cheme de la ţară. Locuia la Călimăneşti, unde am fost de câteva ori. O dată, când ne-am întors, cu trenul, îmi plăcea să scot capul pe fereastră. Tataie îmi spunea să fiu cuminte, că am să mă îmbolnăvesc. Dar era frumos, că mă feream la timp de fumul de la locomotivă şi încercam să prind frunzele. Acasă când am ajuns, m-au internat ... aveam un început de meningită. Tataie a avut dreptate, iar eu m-am îmbolnăvit fiindcă nu l-am ascultat. Mămica a stat cu mine în salon. Medicul îi spunea că trebuie să facă exerciţii cu mine, altfel n-o să mai pot ţine picioarele "drepte", că o să îndoi mereu genunchii. Mă străduiam, dar mă durea. Dar şi mai rău a fost când au făcut ceva la coloană. Eu nu ştiu dacă au băgat, sau dacă au scos. Ştiu că eram tare speriat pentru că aveau o seringă mare şi un ac mare şi lung. Şi pentru că nu vedeam. Şi pe BABA oarba o ţin minte. Avea mereu un batic pe cap, pe care îl scotea să şi-l pună la loc. A avut grija de noi, deşi nu vedea. Şi nu mai ştiu altceva de ea. Tataie a murit la nouă ani după mamare. Şi tăticu la fel. A murit la nouă ani după mămica. Întotdeauna mi-a părut rău când îi necăjeam. Dar, când eram mic şi vroiam să mă răzbun, mă gândeam că dacă mor, ei vor suferi. Şi îmi părea rău. De ce să sufere ? Dacă ei mă iubesc ? Acum CINE mă m-ai iubeşte ? Am rămas SINGUR. Cu surioarele mele. Dar tot singur. Am "familie", am responsabilităţi. Dar tot singur. Ce rău e fără părinţi ! Bine, acum am ... din partea soţiei. Dar ei sunt departe şi oricum este ALTCEVA. Iar eu deja sunt prea în vârsta, ŞI MULT NU MAI AM. Am rămas singur.
DUMNEZEU ŞTIE !
~, la 05.01.2010.2 ~ 3:53 AM