CONCURS CU PREMIU DESPRE SUFLET BUN!
Cuvinte cheie : bun, suflet
... ... ... ... ...
Răspunsuri la Aceste Discuţii
- CONCURSUL se desfasoara pana in data de 15 martie 2010,MULT SUCCES!
- POSTATI AICI MATERIALELE DV!
- Stau de vorba cu Sufletul Bun,
Reprosuri i-aduc...ca-i nebun;
Oricate-n viata a intampinat,
In continuare el a suspinat.
Spera mereu in mai bine,
Tanjea mereu dupa tine.
Suflet Bun,Suflet Bun,
Ai ramas doar un nebun.
Iubind mereu neconditionat...
Chiar daca visele ti s-au spulberat.
- INIMA SI SUFLETUL UNUI COPIL RAMAN STANDARDELE UNUI SUFLET BUN !
- Gicu Stoica-un supravieţuitor
se spune că fiecare dintre noi,are un destin,că viaţa se compune din bune şi rele ;s-au asemenea Mântuitorului,fiecare avem crucea noastră pe care trebuie să o ducem,ca pe un dar primit de la Dumnezeu!Dar,aşa cum veţi vedea în povestirea mea,iubirea,sufletul bun,pot face ,şi fac adevărate minuni;că unde intervine ajutorul oamenilor ,Dumnezeu îşi face simţită prezenţa şi desăvârşeşte lucrarea! Eroul meu,om ca toţi oamenii ,după cum rezultă şi din titlu,se numeşte GHEORGHE STOICA,iar apropiaţii şi familia îi spun simpu,Gicu.S-a născut la data de11 septembrie 1961şi ca orice om,a dus o viaţă normală,până la vârsta de 37 de ani:s-a căsătorit cu aleasa inimii EMANUELA,au făcut împreună 3 copii ,şi-au amenajată o locuinţă şi îşi creşteau copiii cu iubire şi dragoste de Dumnezeu.Ziua de 14 martie 2003,zi nefastă pentru el,când un grav accident de muncă,avea să-i transforme viaţa în durere şi suferinţă,greu de imaginat.Dintr.-un tânăr energicşi în putere,l-a transformat,într-un om cu handicap,dependent de alţii.Lucra la Combinatul siderurgic Hunedoara,secţia OE2 şi după deşarjare,în oala cu oţel lichid,aflată în balanţa macaralei de 200t s-a produs o reacţie chimică puternică,şi o mare cantitate de oţel lichid,a căzut peste el şi colegul său,ZAITI ALEXANDRU,trântindu-i la pământ;încercând să se ridice,s-au sprijinit cu mâinile pe platforma acoperită cu metal lichid;au reuşit în final să se ridice dar cu mâinile arse!....Şi de aici calvarul....Povesteşte..
.î-am fost duşi la spitalul de arşi din DEVA,cu arsuri de gradul3-4,în profunzime şi cu şoc combustibil de 190-gaze în plămâni.Colegul Zaiti Alexandru,şi el tatş a 3 copii,a fost ars pe o suprafaţă a corpului mai mică,dar la scurt timp a decedat,făcându-l pe medicul nostru,doctorul BADEA,de la spitalul judeţean,să exclame:cu tine s-a întâmplat o minune!DUMNEZEU TE-A SALVAT! Am stat 6 luni la spitalul din DEVA,şi încă 7luni la spitalul judeţean TIMIŞOARA,În tot acest timp mi s-au făcut zeci de intervenţii chirurgicale şi transplanturi de pieleăi muşchi.Numai l piciorul drept,mi s-au făcut 20 de operaţii;mi s-a luat muşchi de pe coaste şi mi s-au pus la coloană,piele de pe spate şi burtă ,pe zonele arse ale mâinilor şi picioarelor!Practic,am renăscut,am fost,,reconstruit''Le mulţumesc din inimă,medicilor,prietenilor şi colegilor care au fost alături de mine permanent!
-Familia v-a ânczrajat?
-Soţia mea Emanuela,se ,,împărţea'' între mine şi copii;alerga dintrâo parte în alta apoi mergea la BISERICĂ,şi împreună cu prietenii şi fraţii în Domnul,se rugau,fierbinte, pentru mine.Îmi amintesc,că zilnic veneau pe le mine 5-6 persoane şi făceau mişcări cu mine,de la pat până la lift şi înapoi,ca să nu anchilozez!Eu,am suferit dar tot greul l-a dus soţia mea căreia nuştiu cum am să-i pot mulţumii cu adevărart!Numai Dumnezeu poate cu adevărat răsplătii asemenea fapte!
-Părerea mea este,că sunteţi asemenea lui IOV,din Biblie,nu v-aţi pierdut credinţaîn Dumnezeu iar soţia dumneavoastră,o adevărată tovarăşe de viaţa,nu v-a părăsit nici o clipă iar faptul că a-ţi redevenit un om normal,refăcut,este minune dumnezeiască!Renăscut după atâta suferinţă,sunte-ţi exemplu pentru cei care dezarmează uşor,în faţa necazurilor!
.DUMNEZEU ESTE CALEA,ADEVĂRUL ŞI VIAŢA!
Mărturisesc,că în prima fază,când l-am văzut ,imediat după accident pe Gicu Stoica,că imaginea sa, era ca uni pom ars,cu crengile arse,şi nu am rezistat să scriu:am revenit ,mai târziu şi recunosc ,am rămas profund impresionat de ceea ce pot face oamenii cu SUFLETUL BUN,RUGĂCIUNEA ŞI CREDINŢA!GICU STOICA,ESTE CU ADEVĂRAT ,U SUPRAVIEŢUITOR!
CONSTANTIN GRECU,ARTICOL PUBLICAT BDE MINE ŞI ÎN,,CĂLĂUZA NOASTRĂÎÎ
- Stăpân al Cuvintelor
Mi-e pana sărmană, Stăpân al Cuvintelor,
Şi nu pot prin slove să-Ţi scriu necuprinsul,
Tu eşti nemurirea, iar eu sunt învinsul,
Chiar dacă în viaţă, am tras trefla chintelor.
Popoare de oase aşteaptă-n tăcere
Promisă demult, dorita-Înviere,
Veni-va cu tunet vestit, osemintelor!
Credinţa mea slabă, tribut al sorginţilor
Descrise în cărţi de gândire ocultă,
Şi-aplecă genunchii şi fără insultă,
Cu lacrimi aşteaptă atingerea Sfinţilor.
El, Duhul Treimii, lucrează prin moaşte,
Umil când te-apropii, îl poţi recunoaşte.
- EMERSON CEL INTELEPT!
A văzut cineva un pisoi care mănâncă prune şi roşii? Emerson era acela care mânca.
Salvat dintr-o curte de şantier unde nimeni nu ştia cum ajunsese şi unde liota de câini obişnuiţi pe mai toate şantierele intenţionau să-l devoreze, a fost adus acasă. Avea vreo cinci luni, poate şase, nu arăta deloc rău şi era mascul. Prin apartamentul nostru trecuseră mai multe pisici, dar toate femele şi nu ştiam mai nimic despre masculi.
Era tigrat şi căutând printr-o carte despre pisici am aflat că semăna foarte bine cu rasa argintie britanică. O fi fost, n-o fi fost, noi am hotărât că este de rasă.
S-a integrat imediat în mediu. A cunoscut-o pe Mitzi, stăpâna locului, a încheiat imediat un acord cu ea, recunoscând-o drept şef, apoi, o zi întreagă, a studiat pe îndelete apartamentul care, chiar dacă nu e mare, i-a adus o mulţime de informaţii.
L-am urmărit în prima zi, ca să vedem ce ştie şi ce nu şi dacă înţelege regulile de convieţuire la bloc. A descoperit tăviţa cu nisip şi a folosit-o de parcă dintotdeauna o folosise. Cel puţin în această privinţă nu mai aveam să ducem grija. Într-un fel, căci aceeaşi tăviţă era folosită şi de Mitzi, care, în semn de protest, cu prima ocazie a folosit cu încredere... cada!
A doua zi, motanul a stat el ce-a stat liniştit o vreme, apoi s-a dus la uşa de la ieşire şi ne tot urmărea, uitându-se la clanţă. Era clar, voia afară. Pentru noi era ceva nou, nu ştiu de ce aveam impresia că toate pisicile vor fi ca Mitzi, care n-a ieşit niciodată din apartament, şi stăteam pe gânduri dacă să-l lăsăm afară sau nu. Am hotărât să cobor eu cu el pe afară şi vom vedea ce se va întâmpla. Aveam încredere în instinctele lui.
Afară, ca în toate cartierele de blocuri, multă lume care se mişcă încontinuu, puţină vegetaţie, multe automobile parcate peste tot. În faţa blocului era un spaţiu verde de câţiva metri pătraţi, cu patru, cinci pomi şi nişte iarbă înaltă. Motanul a luat la cercetat fiecare pom, s-a ascuns prin iarbă, s-a mai ascuns pe sub o maşină, revenind ascultător de câte ori îl chemam încet, de teamă să nu se piardă de mine.
După un timp l-am chemat şi l-am luat în braţe, ca să ne întoarcem acasă. Nu a comentat. Dar pe seară s-a cerut iarăşi afară. Am ieşit din nou cu el. Un pechinez din vecini, aflat şi el la plimbarea de seară, s-a apropiat vesel să-l cunoască. Probabil amintirea recentă a aventurii cu câinii de la şantier l-a făcut ca la vederea pechinezului, care nu era deloc fioros, să demareze în trombă şi dus a fost. Asta mi-a adus în memorie un pilot de formula unu, care avea un demaraj teribil, şi Emerson i-a rămas numele motanului.
Necăjit că a dispărut, l-am căutat vreo jumătate de oră, după care am renunţat şi m-am întors în casă. De la balcon am tot privit zona din faţa blocului, fără nici o speranţă (noaptea, toate pisicile sunt negre, iar Emerson chiar era astfel). Şi totuşi, în miez de noapte, l-am zărit. Am coborât imediat şi am mers liniştit pe alee, tuşind discret ca să mă audă. Şi minunea s-a produs: a ieşit şi el pe alee, de pe sub o maşină, şi s-a apropiat de mine, ca să se frece fericit de piciorul meu. L-am chemat în casă şi am urcat amândoi pe scări.
Am fost obligaţi să ne schimbăm ideile despre pisici, în sensul că majoritatea doresc să meargă pe afară şi nu să stea numai în casă. De atunci l-am lăsat să iasă afară de câte ori dorea, ştiind că se va întoarce mereu, tot aşa, când dorea el.
Era vară când a apărut el în viaţa noastră. În curând ieşea din adolescenţă şi perioadele de stat pe afară erau din ce în ce mai lungi. Venea în casă mai ales seara, şi adesea dormea pe scaunul de la calculator, de unde bănuiam că îşi dă aere de intelectual.
Apoi, brusc, a dispărut. O zi, două, o săptămână întreagă. Se putea întâmpla orice, accidente sau răutăţi, dar aveam speranţa că nu tocmai lui i se putuse întâmpla ceva aşa de grav.
După o săptămână, venind din oraş, feciorul nostru a văzut un pisoi care semăna cu Emerson apărând din nişte tufişuri, la două străzi mai departe de a noastră. Acesta s-a apropiat şi s-a frecat de piciorul lui. Era chiar el, Emerson, care l-a însoţit pe băiat acasă, sărind pe lângă el, parcă bucuros că-l întâlnise. De-acum nu-i mai duceam grija, că s-ar putea rătăci cumva.
Ieşea afară şi se întorcea la două, trei zile. Ne cam miram că după atâta timp nu era prea înfometat, până am descoperit într-o zi marele lui secret. Întorcându-mă acasă într-o zi, mi-a ieşit în cale pe alee, mă simţise de departe. Un copil din vecini venea şi el din partea opusă. Când am ajuns unul lângă celălalt, copilul s-a aplecat spre Emerson, care a stat să fie mângâiat. M-am cam mirat, căci ştiam că se cam ferea de străini. Atunci copilul mi-a spus că Emerson mergea şi pe la ei prin casă, unde era primit cu drag şi unde fusese botezat Dănilă. Mi-a spus că mai şi dormea la ei în casă şi că stătea şi câte două zile pe-acolo. Şi că nu numai la ei se ducea, mai avea o familie la care se ducea, la un bloc vecin, unde mai era o pisică pe care din când în când o vedeam ieşind şi intrând pe geamul de la bucătărie, lăsat deschis special pentru ea. Copilul a recunoscut că ei înţeleseră faptul că Emerson trebuie să fi avut o casă a lui, căci purta zgardă şi nu i-o puseseră ei, dar le era drag şi le era indiferent unde se duce, atâta timp cât mai venea şi pe la ei.
Când venea din peregrinările lui, Emerson sărea pe clanţa uşii de la intrare. Dacă nu-l auzea nimeni, se culca pe preşul de afară şi aştepta să audă un zgomot în apartament. Atunci mieuna, slab. De obicei îl simţea Mitzi, care ne dădea semnale că era cineva dincolo de uşă şi atunci îi deschideam uşa. Intra, se ducea la bucătărie, se urca pe colţul mesei şi aştepta răbdător. Niciodată nu cerea de mâncare. Poate învăţase că i se dădea întotdeauna. Mânca delicat, nu făcea mizerie, apoi se ducea şi se culca pe scaunul lui.
În toamna aceea l-am văzut mâncând prune şi roşii. Dacă mi-ar fi spus cineva că un pisoi mănâncă aşa ceva, n-aş fi crezut. Se dădea în vânt după prune. Când se sătura, le lua cu gheara şi se juca cu ele. Dacă pe timpul verii puteam să-i dăm roşii proaspete, iarna mânca şi roşii din conservă...
Îi plăcea mult să se urce pe televizor, mai ales când era mai răcoare. Dormea acolo, într-o poziţie destul de incomodă, apoi se ridica şi făcea un arculeţ întinzându-şi muşchii amorţiţi.
Iarna ieşea mai rar, avea blana nu prea deasă şi probabil îi era cam frig. Dar de pe la mijlocul lui februarie nimic nu-l mai oprea. Atunci a avut primele conflicte cu masculii din rasa lui, venea acasă jumulit, cu răni pe nas şi pe trup, dar nu venea decât să mănânce un pic, după care ieşea repede, nu cumva să piardă evenimentele de afară, care în general constau din a se strânge în jurul unei pisici în călduri, mai mulţi masculi, ei se făceau că dorm, tresăreau la cea mai mică mişcare a femelei, apoi reluau poziţia de somn. Dacă femela lipsea, se întâlneau doi, trei masculi şi miorlăiau ameninţări unul către altul.
A trecut şi perioada de dragoste mare, s-a retras din nou în "casele" lui. De multe ori, dimineaţa ieşea odată cu noi şi ne însoţea pe drumul spre autobuz, sărind vesel prin iarba din spaţiile verzi, conducându-ne până după un colţ, unde se termina teritoriul pe care îl considera a fi al lui şi rămânea acolo, uitându-se lung după noi şi aşteptând să dispărem din câmpul lui vizual.
La un moment dat am aflat că în apartamentul unde fusese botezat Dănilă nu mai era primit. Se constatase că avea purici şi stăpânei casei îi era frică de ei.
Emerson avea şi el zgardă, dar nu o purta prea mult timp. Am constatat că cineva i-o desfăcea (nu putea să cadă singură), probabil ca să o pună la alt pisoi. Nu m-am supărat, doar că înlocuindu-i zgarda, şi cea nouă a dispărut după vreo săptămână şi atunci nu i-am mai pus alta. Cred că avea purici, ca mai toţi pisoii vagabonzi, dar pe noi nu ne deranja, insectele preferau să rămână în blana lui, la adăpost sigur, decât să plece "în expediţie", în căutarea altei victime cu sânge cald.
Într-o seară a venit la uşă, l-a simţit Mitzi şi ne-a dat semnale. Când a intrat, am sesizat că nu era în apele lui. Curând ne-am dat seama că era bolnav. Nu ştiam ce e, era târziu ca să mai apelăm la un medic. Abia a doua zi l-am dus la doctor, care n-a prea ştiut ce diagnostic să pună. I-a făcut o injecţie şi atât, sperând că se va face bine. Dar nu s-a mai făcut. A zăcut mai toată ziua. Într-un târziu a coborât de pe scaunul pe care dormea şi a cerut afară. Ne-am bucurat, părea un semn că se simte mai bine, dar nu era deloc astfel.
Pisicii, ca şi măgarii, se duc să moară într-un loc ascuns, să nu-i vadă nimeni. Aşa a făcut şi Emerson.
Ne-a lăsat un gol mare în inimi. A fost, vorba lui Mon cher, cel mai iubit dintre pământeni...
A trăit doar doi ani, dar în aceşti ani a trăit intens, a făcut mai tot ceea ce trebuie să facă un motan, şi-a asigurat şi urmaşi (pe care îi mai văd uneori prin zonă, au acelaşi desen al dungilor ca el), a arătat dragoste şi pentru oamenii care l-au iubit...
Se zice că Dumnezeu îi ia la el numai pe cei mai buni. Cred că aşa e. Îi păstrăm şi acum cel mai bun colţişor în inimile noastre, chiar dacă toate astea s-au petrecut cu mulţi ani înainte.
Georgeta Nedelcu - Craiova dec. 2009
- Ce- nseamnă s-ai suflet bun?
Ce-nseamnă să fii român,
Înseamnă s-ai suflet bun.
Să-l iubeşti pe cel viclean,
Să-ţi iubeşti cruntul duşman.
Să-ţi iubeşti aproapele,
De-i străin sau de ţi-e neam,
Să îi sari în ajutor,
Să-l ajuţi pe cel sărman.
Pentru concurs
- eşti aici şi eşti cu mine,
suflet tandru cun te ştiu,
şi la rău ca şi la bine,
lângă tine vreau să fiu!
eşti aici şi eşti cu mine,
îmi eşti frate su străin,
şi la rău ca şi la bine,
tu eşti fratele meu creştin!
eşti aici şi eşti cu mine,
pe acest pământ sublim,
de fost şi lacrimi şi suspine,
ne-am clădit acest destin!
eşti aici şi eşti cu mine,
suflet nobil cum te ştiu,
şi la rău ca şi le bine,
EŞTI POPORUL MEU ROMÂN!
istrate marioara a spus :Ce- nseamnă s-ai suflet bun?
Ce-nseamnă să fii român,
Înseamnă s-ai suflet bun.
Să-l iubeşti pe cel viclean,
Să-ţi iubeşti cruntul duşman.
Să-ţi iubeşti aproapele,
De-i străin sau de ţi-e neam,
Să îi sari în ajutor,
Să-l ajuţi pe cel sărman.
Pentru concurs
- Bună Ziua celor TRĂITORI cu SUFLET BUN !!!
~
~
SUNTEM ceea ce DEVENIM ALĂTURI DE CEILALŢI în INFINITATEA IUBIRII DIVINE !
Aici în SUFLET BUN, cei care AU Suflet Bun ... NE CONSTRUIM ÎMPREUNĂ !
Răbdare, compasiune, sprijin, IUBIRE DIN SUFLET ... chiar şi ... schimbul de "amabilităţi" ... NE UNESC !
Drumul VIEŢII este SIGUR ... al celor cu SUFLET BUN !!!
~
(fragment din Scrisoarea I de Eminescu ; copiat din http://www.poeziile.com/autori/Mihai-Eminescu/index1.php)
...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânsii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeste. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale —
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revarsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.
~
Parafrazând din Eminescu (dar scoţând din context "însă"), despre Portalul "SUFLET BUN" :
:
"Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu, "
NUMAI DE BINE !!!
~
http://www.youtube.com/watch?v=-OK5bG72oPE%3Cobject%20width="> ">object> -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu